Există lucruri de înţeles. Există şi lucruri de neînţeles. Printre acestea din urmă se numără la loc de frunte indiferenţa faţă de semenul tău, fiinţă umană ca şi tine. Cu toţii suferim de neatenţia semenilor noştri, de lipsa de simţire (nu-i zic “nesimţire” pentru că sună urât şi chiar neadecvat aici). Tam-nesam, ne pomenim singuri pe lume. Variantele politice, disputa între înjuratul drept-liberalism si drept-pretinsa social-democraţie nu ne ajută. Nici ca şi contrast echilibrat, alternant (mai întîi adunăm avuţie, vorba lui Adam Smith, şi abia apoi o redistribuim…) Trăim într-o lume imperfectă.Homo Homini Lupus. Nu e rău. Dar nu e nici bine. Şi mai curând ne vine să zicem că e rău… Iar de fiecare dată când am vrut binele cu orice preţ, al naibii preţ s-a dovedit el, numărat în zeci de milioane de morţi, taman în epoca raţiunii.
Ce este de înţeles şi e sută la sută uman?
Caritatea.
În plin secol de “exploatare” şi progres (mă refer la Anglia secolului al XIX-lea) caritatea a înflorit, pe un fond puritan-protestant: parohii, comunităţi locale, într-ajutorare. Clasa de mijloc, în bună tradiţie a Common Sense – ului britanic, înţelesese că nu te poţi dezvolta egoist. Sigur că da, eşti mai deştept, mai capabil, mai muncitor, mai ambiţios. Dar oamenii nu sunt egali. În chiar această inegalitate constă progresul.
Să luăm clasicul exemplu, cu citire de la Adam Smith. Eşti lucrător într-un atelier care produce nasturi. Eşti plătit cu o suma fixă pe nasture – un leu, să zicem. În funcţie de talent, de abilitate, de ambiţie, de dorinţa de înavuţire, respectiv de dizabilităţi, lene, alcoolism etc., unii vor face – să zicem – 100 de nasturi pe zi, iar alţii doar 20. Aşadar inegalitate la plată şi frustrări. De ce ăla are mai mult ca mine?
Aşa apare ideea paliativ a social-democraţiei, acordul global, cum s-ar zice. Facem un total al producţiei (100 plus 98 plus 70 plus 55 plus 47 plus 34 plus 20) şi împărţim la 7. Ce se va întâmpla? Va munci mai mult cel care era în frunte? Nu, ca doar nu e cretin. Va munci mai mult ăla de era codaş? Nu, că doar nu e fraier (mai rău, pomenit cu bani mai mulţi la leafă va bea şi mai mult, aşa că luna viitoare abia va face 10 nasturi…) Per ansamblu, ambiţia, progresul, avuţia, stimularea se vor duce pe apa sâmbetei. Va urma falimentul, în pofida oricărui “învăţământ ideologic”, creator de birocraţie şi de cheltuieli suplimentare aiurea.
Mai grav este că social-democraţia, pretinzând că pune pe roate “dreptatea” socială. distruge caritatea în sine, bunăvoinţa, dăruirea, umanitatea. Umaitatea “rea” de la natură (liberalismul…) este infinit mai bună şi mai profitabilă decât umanitatea doar declarat bună a socialismului, coruptă, degrabă născătoare de birocraţie furăcioasă, punătoare de biruri. Nu e limpede??? După atâtea experienţe comunistoide?
România, Martie 2010. Mai aşteaptă cineva ceva de la “guvern”?
Eu SUGEREZ o putere caritabilă alternativă, ca un ONG. Pericolul cel mare al unei asemenea iniţiative este acela de a fi confiscată, pe sistemul Philantropia (“Ti-e milă, ţi-am luat banii…”) Ar trebui ca numai câţiva oameni profund religioşi, voluntari, să decidă unde se vor duce donaţiile, dacă o asemenea mişcare va prinde, precum o Armată a Salvării. Cei câţiva angajaţi, necesari la contact, web şi IT să fie plătiţi din fondurile donate absolut transparent. Totul va trebui să fie transparent. Cu puţină bunăvoinţă, televiziunile vor putea mediatiza ideea, fără taxe. Bloggerii – nu mai vorbesc. Statul ar putea dărui măcar o locaţie şi un minim de logistica. Cine se pricepe şi vrea să participe să îşi asume voluntariatul.
De prisos să adaug, eu nu mă bag decât ca voluntar.
Am aruncat o nadă binevoitoare. Sper să facă valuri.
FGL
P.S. O să mai cuget la ideea asta, “With a little help from my friends”. Şi o să revin.
44.447923
26.097879
