Acasă > Enemies, Politice > de ce vine sfârşitul lumii? 1

de ce vine sfârşitul lumii? 1

1. (varianta pentru România)

Pentru că iată cum ar putea apărea discursul inaugural al peşedintelui României în faţa parlamentului din 2020:

“Ochei! Că ca să ştim cum stă lucrurile aciia în pharlamenth şi în ţară, de sunt io preşedinte ales pe ia. E probleme grave încă de la începutul crizei din…2009 [se uită în stânga lui; i se confirmă prin dat cu bărbia-n guşă] Da, atunci fuse. Şi-acu, haoleo, se vaită unii colegi că ce ne facem. Păi… ne facem treaba care de ne-au ales pe noi să conduce ţara! Şi să are oamenii ce să mănânce! [aplauze]. Că nu se mai poate altfel! Io, preşedinte care e ales de oameni, numai la ei mă gândesc, că ştiu că şi ei se gândeşte la mine!

[Hrrr. Pfleo - se ştege]

Aşa… Cum zisei, avem o ţară de condus. [Doi parlamentari se fugăresc prin sală, se urmăresc cu bătaia; unul dă cu pumnul, alălalt cade sub scaune, dar iese pe trepte - tot acolo face piruete pe jos, cu cracii în sus, defensiv, scuipând - se flegmează reciproc, din unghiuri diferite] Bă! Nu vă mai surprindeţi p-aciia, că-i parlament, nu cârciumă! Ce dreaq?! Ne văd nemţii aia fraieri de tot cumpără pământ.

Şi-acu, dragi colegi, am ajuns la problema economică. Aşa cum se spune în economia de la piaţă, ce mai vindem, ce mai luăm înapoi ca să vindem iară, cu parandărăt, pe parai. Că restul e destui doctori şi profesori care ei se descurcă. Şi justiţăa să nu mai face abuzuri şi… să nu mai face!, să fie corectă, să respecte omul! [aplauze] Şi să nu mai vină aştia de nu ştie româneşte să ne înveţe nouă lecţii. Ori plăteşte, ori pleacă!

[aplauze prelungi]

Categories: Enemies, Politice
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.